Marți, 22 aprilie 2025, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Anenii Noi, păstorită de Părintele Victor Bejan, protopop al locului, a găzduit prima ediție a Festivalului Cântecului Pascal – un eveniment de suflet care a reunit oameni, voci și tradiții într-o celebrare autentică a sărbătorii Învierii Domnului.
Festivalul a adunat 19 ansambluri folclorice și coruri bisericești din raion și din împrejurimi, fiecare aducând darul său muzical și sufletesc întru slava lui Hristos Cel Înviat. Printre participanți s-au remarcat și elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Anenii Noi, care au interpretat cântări pascale cu multă emoție și respect față de valorile strămoșești.
Alături de momentul muzical, vizitatorii s-au bucurat de o frumoasă expoziție de lucrări tematice, pregătită de meșteri populari din regiune, ce au expus icoane, ouă încondeiate, țesături tradiționale și alte creații specifice acestei perioade pline de sens duhovnicesc și simbolism.
Evenimentul a fost înnobilat de prezența autorităților locale – Consiliul Raional și Primăria orașului Anenii Noi – precum și a reprezentanților Liceului „Mihai Eminescu”, cărora le-a fost adresată o mulțumire specială pentru sprijinul acordat și implicarea sinceră în buna desfășurare a activității.
Cei prezenți s-au bucurat, de asemenea, de tradiționala ospitalitate moldovenească: sarmale, zeamă, mămăligă și friptură, toate pregătite cu dragoste de enoriașii comunității. Mulțumiri au fost adresate și pompierilor care au contribuit cu montarea corturilor, asigurând astfel confortul participanților.
Părintele protopop Victor Bejan a subliniat, în cuvântul său, importanța acestor manifestări culturale și spirituale: „Festivalul de astăzi este dovada că tradiția și credința pot fi trăite în comuniune, cu bucurie curată și cu inimă bună. Această sărbătoare a cântului pascal ne adună, ne înalță și ne apropie de adevărata chemare a Învierii – aceea de a trăi în unitate, în dragoste și în legătura sfințeniei.”
Organizatorii își exprimă nădejdea că această inițiativă va deveni o tradiție anuală, în care cântecul pascal, credința și valorile comunității vor fi sărbătorite cu aceeași dăruire și frumusețe.