Mult stimată doamnă Președintă,
Preacuvioși și preacucernici părinți,
Iubiți frați în Hristos,
Oaspeți ai unei seri care atinge cerul inimii,
Există clipe în care Dumnezeu coboară în tăcere, iar omul se ridică prin cuvânt. Clipe în care nu se deschide o sală, ci o fereastră către nevăzut. Această seară este una din acele clipe: un ceas dăruit, în care ne așezăm cu sfială în preajma unei vieți sfinte, care a ars în ascuns și a luminat fără să ceară privire.
În această lucrare, rodită prin osteneală și purtare de grijă, se cuvine să aducem mulțumire adâncă Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântare și Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, al cărui cuvânt binecuvântător a fost temelia nevăzută a acestui drum. Sub blândețea Înaltpreasfinției Sale, această trudă a crescut în tihnă și a rodit în pace.
În lumina acestui ceas, gândul ni se îndreaptă spre Sfântul Paisie Aghioritul, cel care a trăit nu pentru a fi lăudat, ci pentru a fi uitat de lume și găsit de Dumnezeu. În pustiul Athosului, trupul său se apleca precum firul de grâu în vântul nevoinței, iar sufletul i se ridica asemenea unei stânci scăldate de lumină, neclintită în rugăciune.
Coliba lui, zidită din scânduri sărace, ascundea o împărăție. În ea, cuvântul nu avea podoabe, dar aducea vindecare; lacrima nu cerea alinare, ci devenea izvor pentru alții.
Sfântul Paisie nu trăia în timp, ci în rugăciune. Fiecare clipă a lui era un psalm nerostit, o tămâie care se ridica din negrăita simțire a durerii aproapelui. Zicea el: „Cel mai mare bine pe care îl poți face unui om este să-i porți durerea.” Și a făcut aceasta până la ultima răsuflare, purtând în trupul său suferințele celor mulți, asemenea unui potir plin, oferit spre mântuire.
Această lucrare cinematografică nu reconstituie o viață, ci aprinde în inimi dorul după curăție. Este o țesătură fină de tăcere și lumină, în care chipul sfântului nu este decor, ci chemare. Este o scară lăuntrică, pe care urcă nu imagini, ci lacrimi și gânduri întoarse din risipire.
Cu inimă curată mulțumim celor care au săvârșit această lucrare: echipei TVR Moldova, care a știut să asculte cu ochiul și să vadă cu inima; Fundației Șantik, care a ocrotit această osteneală ca pe o lumânare aprinsă în pridvorul sufletului; și Părintelui stareț Efrem Vatopedinul, care a așezat peste toate rugăciunea sa tăcută, ca roua dimineții peste un ogor bine lucrat.
Mulțumim și celor prezenți, care au venit nu pentru o seară de cuvinte, ci pentru o întâlnire cu taina. Fiecare pas făcut aici, fiecare privire îndreptată spre această lucrare, este o participare la un drum al Învierii.
Să rămânem în adâncul acestei clipe. Să păstrăm în inimă nu doar imaginea, ci duhul. Să luăm cu noi liniștea Sfântului Paisie, lacrima lui nevăzută, rugăciunea lui care îmbrățișa lumea întreagă.
Adevărata cunoaștere a sfinților începe nu atunci când îi înțelegem, ci când ne plecăm înaintea lor. Să fim, în taina inimii, asemenea unor ucenici care nu întreabă, ci urmează.
Iar dacă viața noastră va păstra ceva din lumina acestui sfânt, chiar și o fărâmă, atunci această seară se va fi săvârșit în veșnicie.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă țină pașii în adâncul păcii.